mar. dec. 24th, 2024

Accident mortal, astăzi, pe Drumul Național 7, între Râmnicu Vâlcea și Pitești, în localitatea Drăganu, din județul Argeș.

ISU Argeș

Un motociclist în vârstă de 32 de ani, cetățean turc, și-a pierdut viața după ce a fost implicat într-un impact violent cu o mașină și două autoutilitare.

Nenorocirea s-a produs într-o curbă deosebit de periculoasă.

”Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că, un bărbat de 32 de ani, cetățean turc, care conducea o motocicletă, pe DN 7, din direcția Rm. Vâlcea către Pitești, în localitatea Drăganu, într-o curbă la dreapta, deosebit de periculoasă, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus, din sens opus, de o femeie de 38 de ani, din Sibiu.

ISU Argeș

Ulterior, motocicleta a fost proiectată, inițial, într-o autoutilitară, condusă, din sens opus de un bărbat de 42 de ani, din jud. Vrancea, iar apoi într-o altă autoutilitară, condusă, tot din sens opus, de un bărbat de 33 de ani, din județul Ilfov.

Din păcate, în urma impactului, motociclistul a decedat.

Conducătorii autovehiculelor implicate au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc”, precizează IPJ Argeș.