ÎN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI A FOST OMAGIAT VOIEVODUL MIHAI VITEAZUL – MARTIR ȘI EROU AL NEAMULUI ROMÂNESC
La 423 de ani de la înfăptuirea primei uniri a celor trei țări românești, a avut loc, la Mânăstirea Dealu, în cea mai importantă necropolă voievodală munteană, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, o manifestare cultural-educațională dedicată personalității lui Mihai Viteazul – „Domn al Țării Românești și al Moldovei și Principe al Transilvaniei”, „martir și erou al națiunii române”.
Masa rotundă a reunit profesori și studenți de la Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia, profesori și elevi de la Seminarul Teologic Sf. Ioan Gură de Aur, precum și profesori și elevi de la Școala Mihai Viteazul, toate, instituții din Municipiul Târgoviște.
Manifestarea a fost deschisă de Pr. Cons. Marian Puiescu care a prezentat mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfinției Sale, precum și volumele tipărite de Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei și dedicate lui Mihai Viteazul. Au prezentat, apoi, comunicări: Pr. Prof. dr. Marin Bugiulescu, Directorul Seminarului, Prof. Luminița Miloiu și Pr. Asist. univ. dr. Florin Vârlan, iar, după aceea, au avut loc discuții pe baza celor prezentate.
La eveniment au mai participat: Pr. prof. univ. dr. Florea Ștefan, Prodecanul Facultății de Teologie din Târgoviște, Pr. asist. univ. dr. Anton Savelovici, Pr. Cons. Ionuț Ileana, Pr. Insp. Gabriel Oproiu, Pr. Insp. Sergiu Andrei Niculăescu, din partea Centrului eparhial, Pcuv. Emanuela Preda, Stareța Mânăstirii Dealu, Pr. prof. dr. Mihail Iulian Stan, Inspector de Religie și Pr. Prof. Alin Marian Pleșa de la Seminarul Teologic.
După încheierea mesei rotunde a avut loc un Te Deum în biserica Mânăstirii Dealu, după care toți participanții au vizitat muzeul din cadrul complexului monahal.
Reamintim că Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei a tipărit, la inițiativa Chirarhului nostru, următoarele volume dedicate voievodului martir: „Dimensiunea religioasă a Voievodului Mihai Viteazul”, 2011; „Întregitor de țară și martir al neamului românesc” la împlinirea a 325 de ani de la urcarea pe tronul Țării Românești a voievodului martir Mihai Viteazul, 2013; „Mihai Viteazul, Voievod al unității românești, promotor al Ortodoxiei străbune și martir al neamului nostru – 425 de ani de la urcarea pe tronul Țării Românești”, 2018 și „Voievodul Mihai Viteazul – apărător și mărturisitor al credinței strămoșești”, 2021.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI