lun. dec. 23rd, 2024

TUR GHIDAT ÎN TÂRGOVIȘTEA VECHE SAU BUCURIA DESCOPERIRII PATRIMONIULUI ISTORIC

Asociația Târgoviștea Restaurată a organizat în ziua de sâmbătă, 27 mai, primul tur ghidat din seria celor pe care și le-a propus încă de la înființare, amânate din dorința de a avea o mai bună documentare a obiectivelor prezentate.

Scopul acestor evenimente este acela de a promova patrimoniul cultural imobil al municipiului Târgoviște, atât în rândul localnicilor care ar trebui să cunoască mai bine istoriile vechi ale monumentelor orașului, dar și pentru cei are vin din alte orașe, ori chiar din afara țării.

Este un patrimoniu valoros din punct de vedere arhitectural și istoric, unic și greu încercat de-a lungul timpurilor. Trebuie prețuit cu atât mai mult, findcă este ceea ce a mai rămas dintr-un oraș mutilat iremediabil în timpul regimului comunist.

Turul ghidat a fost opțiunea aleasă de un număr de aproximativ 25 de persoane, la care s-au adăugat membrii asociației, parte din organizarea acestei manifestări: Simona Angelescu, Dumitra Bulei, Iulia Ghercă, George Eneas, Raluca Iacob, Cristian Rădulescu, Ionuț Catangiu, Rodica și Mihai Alexandru, Doina și Adrian Ștefan.

Cu sufletul a fost alături de noi și istoricul Mihai Oproiu, membru de onoare al Asociației Târgoviștea Restaurată.

Dintre participanți, remarcăm o delegație de la București condusă de doamna Oana Marinache, reputat istoric de artă, cea care a dat și imboldul acestui eveniment și căreia îi putem atribui de pe acum instaurarea la Târgoviște a tradiției tururilor ghidate.

Itinerariul ales pentru această ediție s-a concentrat pe strada Grigore Alexandrescu, una dintre arterele vechi ale orașului, care odinioară făcea legătura între Calea Domnească, deci fosta Uliță Mare și zona Mitropoliei.

Au fost incluse în documentarea acestui tur un număr de 24 de obiective din care au făcut parte: case de locuit, o casă memorială, o biserică ortodoxă și o sinagogă evreiască și două clădiri administrative.

Punctul de întâlnire a fost Primăria Municipiului Târgoviște, iar cuvântul de deschidere a fost susținut de dr. Simona Angelescu, președinta Asociației Târgoviștea Restaurată care a adresat mulțumiri celor prezenți și și-a exprimat încrederea că aceste manifestări vor deveni o obișnuință pentru orașul Târgoviște.

Participanții au avut ocazia să afle date esențiale din trecutul istoric al clădirilor prezentate, precum și povești din spatele unor personalități ale orașului.

De asemenea, patru dintre obiectivele incluse în program au fost deschise special pentru acest eveniment: Primăria municipiului Târgoviște pentru sala Florentină, casa scării și sala de Consiliu, Casa Murăreț, actualmente Clinica Purmed, Biserica Sfântul Nicolae (Andronești) și Sinagoga Evreiască.

Turul a început cu prezentarea istoricului Primăriei municipiului Târgoviște și s-a încheiat cu povestea Casei în care s-a născut poetul Grigore Alexandrescu, prezentări făcute de Iulia Ghercă, jurnalist și istoric în devenire.

Sinagoga evreiască și Biserica Sfântul Nicolae Andronești au beneficiat de prezentări de excepție realizate de Simona Angelescu, de profesie medic, dar cu o documentare făcută minuțios și cu un discurs impecabil.

Celelalte case au fost prezentate cu datele cunoscute până acum de către cele două susținătoare ale turului ghidat, oferind informații extrase fie din ceea ce s-a publicat, destul de puțin până acum, fie din documentele de arhivă din Arhivele Statului Filiala Județeană Dâmbovița, orid din arhivele private, de familie.

Surpriza evenimentului a fost prezentarea făcută de domnul dr. Adrian Ștefan la Casa Murăreț, dar și completările aduse pe tot parcursul evenimentului, domnia sa fiind nu doar din familii vechi târgoviștene, alături de soția, doamna doctor Doina Ștefan, dar și un cunoscător îndeaproape al istoriei cetății.

O parte din obiectivele prezentate în acest tur se află deja pe site-ul Asociației Târgoviștea Restaurată, la secțiunea Monumente târgoviștene și curând se vor adăuga și cele care lipsesc.

La final se cuvine să adresăm mulțumiri celor care au susținut inițiativa noastră: Clinica Purmed, Primăria Municipiului Târgoviște și Universitatea „Valahia” care administrează Sinagoga Evreiască și unde domnul prof. Dănuț Badea a avut amabilitatea de a ne primi.

Nu în ultimul rând mulțumim preoților parohi pr. Victor Drăghicescu și pr. Daniel Bălăjel de la parohia Sfântul Nicolae (Andronești) că au ținut deschisă biserica pe parcursul acestui tur nu doar pentru a ne bucura de un interior păstrat cu cea mai mare grijă, dar și ca adăpost în fața unor nori amenințători de ploaie, care în cele din urmă nu ne-au dat prea mult programul peste cap.

Turul a durat aproape patru ore, iar participanții și organizatorii s-au declarat fericiți.

Donațiile participanților la acest tur au mers în contul Asociației, iar activitatea și munca depusă de membrii ei se desfășoară absolut voluntar.