TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ Ultima Ora

Polițiștii de la Rutieră, controale fulger în trafic

La data de 27 mai a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Butimanu au oprit pentru control, pe DJ 711, în localitatea Cojasca, un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani.

Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta prezentând o alcoolemie cu o valoare de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, refuzând prelevarea acestora.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

De asemenea, pe parcursul zilei de ieri, în jurul orei, 19:55, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au surprins în trafic, pe raza municipiului Târgoviște, un bărbat de 28 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism, deși s-ar fi aflat sub influența unor substanțe psihoactive.

Bărbatul a prezentat un rezultat preliminar pozitiv pentru consumul unor substanțe interzise, fiindu-i recoltate și mostre biologice. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

sursa – IPJ Dâmbovița

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.