lun. dec. 23rd, 2024

La mulți ani cu putere de muncă, tuturor salvatorilor! 27 mai este Ziua Medicinei de Urgență.

Gânduri bune tuturor celor care lucrează în Serviciul de Ambulanță Dâmbovița, în unitățile de primiri urgențe, celor care intervin pentru salvarea vieților omenești.

Ziua Internațională a Medicinei de Urgență este marcată anual în data de 27 mai, cu scopul de a trage un semnal de alarmă și de a conștientiza importanța existenței unor sisteme medicale de urgență bine dezvoltate.

”Credem că este important să conștientizăm necesitatea unor sisteme medicale de urgență bine dezvoltate, bine pregătite și bine organizate peste tot în lume pentru a crește supraviețuirea și a reduce dizabilitatea după orice fel de situație medicală urgentă sau emergentă. Pe 27 mai, încurajăm cetățenii, pacienții, personalul medical și instituțiile din întreaga lume să vorbească despre medicina de urgență și să facă proiecte pentru un an de progres în disciplină”, scrie Societatea Europeană pentru Medicină de Urgență (EUSEM).