mie. dec. 25th, 2024

Un control de rutină în trafic s-a terminat la poliție pentru o femeie, de 35 de ani, care conducea o mașină pe un drum din comuna Bucșani.

Aparatul etilotest a indicat că șoferița consumase alcool înainte de a se urca la volan, iar agenții au dus-o la secție pentru declarații.

De asemenea, femeii i s-au prelevat probe de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei și i s-a întocmit un dosar penal.

”În comuna Bucșani, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, au surprins în trafic o femeie, de 35 de ani, din Bucșani, în timp ce ar fi condus un autoturism, deși se afla sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest, aceasta prezenta o alcoolemie cu o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, precizează IPJ Dâmbovița.