TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ARHIEPISCOPIE Eveniment

A trecut la cele veșnice părintele Ion Popa, de la Parohia Mătăsaru. ”VEȘNICĂ SĂ-I FIE POMENIREA”

A TRECUT LA CELE VEȘNICE PR. ION POPA, FOST SLUJITOR LA PAROHIA MĂTĂSARU II

(1950-2023)

A trecut la cele veșnice, la vârsta de 73 de ani, Părintele Ion Popa, fost slujitor la Parohia Mătăsaru II, Protoieria Găești. Părintele Ion Popa s-a născut la 25 martie 1950, în localitatea Mătăsaru, județul Dâmbovița, în familia unor buni credincioși.

Cursurile primare și gimnaziale le-a urmat în cadrul școlii din localitate. În anul 1971, a absolvit Seminarul Teologic din București, iar în anul 1972, s-a căsătorit cu domnișoara Vasilica Purcărea, cu care are trei copii.

A fost hirotonit întru preot, în anul 1972, pe seama Parohiei Tomșani, unde a slujit până în anul 1985, când a fost transferat la Parohia Mătăsaru II, pensionându-se în anul 2015. Slujba de înmormântare va fi oficiată în biserica Parohiei Poroinica II, duminică, 14 mai 2023, ora 13.00, după săvârșirea Sfintei Liturghii.

VEȘNICĂ SĂ-I FIE POMENIREA!

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.