mar. dec. 24th, 2024

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Titu au organizat şi executat o acţiune pe linia respectării legalităţii comercializării materialului lemnos, ocazie cu care au oprit în trafic pentru control o autoutilitară condusă de P.S., de 33 de ani, din comuna Lunguleţu, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Pe numele acestuia, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere fara permis (OUG 195/2002, republicată).

Ca urmare a neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2000 lei.

Totodată, în urma unei acţiuni pe linia respectării legislaţiei în domeniul piscicol, poliţiştii l-au despistat pe numitul E.C., de 36 de ani, din comuna Văcăreşti, care comercializa cantitatea de 29 de kilograme de peşte, fără a deţine documente legale comerciale şi sanitar veterinare.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped de art. 64 lit. j) din O.G 23/2008, întreaga cantitate de peşte fiind ridicată în vederea confiscării. .