lun. dec. 23rd, 2024

Comunicat de presă La data de 20 mai 2010, un cetăţean din localitatea Bucşani, judeţul Dâmboviţa, a adresat o scrisoare Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa în care îşi exprima mulţumirea şi stima faţă de activitatea exemplară desfăşurată de Poliţia Dâmboviţeană şi lucrătorii Postului de Poliţie Bucşani. Doreşte să mulţumească conducerii instituţiei şi în special poliţiştilor din cadrul Postului de Poliţie Bucşani, care au dat dovadă de un înalt profesionalism în prinderea autorilor unui furt comis în luna aprilie a.c. din imobilul proprietate personală. Anexăm la prezentul comunicat de presă respectiva scrisoare de mulţumire. Biroul de Presă