TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

CJD Life-style TURISM

În perioada Crăciunului și a Anului Nou vă așteptăm la muzeele din cadrul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte cu un gând bun și bradul împodobit

COMUNICAT DE PRESĂ

PROGRAMUL MUZEELOR DIN CADRUL COMPLEXULUI NAŢIONAL MUZEAL „CURTEA DOMNEASCĂ” TÂRGOVIŞTE

ÎN PERIOADA CRĂCIUNULUI ȘI A ANULUI NOU

În perioada Crăciunului și a Anului Nou vă așteptăm la muzeele din cadrul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte cu un gând bun și bradul împodobit.

Astfel, programul de vizitare al muzeelor deschise în perioada 25 decembrie 2022 – 2 ianuarie 2023 este următorul:

– Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul „Vasile Blendea”, Casa-Atelier „Gheorghe Petraşcu”, Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei” și Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi vor fi deschise în intervalul orar 9:00 – 17:00;

– Peștera Ialomiței va putea fi vizitată între orele 9:00 și 16:00.

Vă dorim Sărbători liniștite și un An Nou cu sănătate, speranță și bucurie!

Compartimentul Imagine, Relații Externe,

Consiliul Județean Dâmbovița

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.