Logodnă cu scandal în comunitatea de romi de la marginea oraşului Târgovişte din judeţul Dâmboviţa. În mijlocul petrecerii mai mulţi invitaţi s-au luat la ceartă, iar apoi au început să îşi împartă pumni şi picioare.
Unul dintre ei a ajuns să fie lovit cu o sapă în zona capului. Trei dintre cei implicaţi în scandal au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Poliţiştii serviciului de acţiuni speciale au intervenit de urgenţă şi i-au dus pe scandalagii la secţie. Atenţie, urmează imagini şi detalii care vă pot afecta emoţional.
Scandalul a avut loc în cartierul Teiş, lângă Târgovişte. După ce au consumat băuturi alcoolice, invitaţii de la petrecerea de logodnă s-au luat la ceartă. Au ieşit din curtea unde avea loc evenimentul şi s-au bătut pe stradă.
Martor: „Era şi el la o verişoară la nuntă, a băut şi el cât a băut, o bere, când a ieşit din curte să pleacă acasă au ieşit toţi în faţa lui, i-a dat cu sapa în spate”.
Mama unuia dintre cei trei răniţi povesteşte că a sărit să îşi apere fiul, dar a fost şi ea lovită: „I-a dat cu o săpăligă în cap. După ce i-a dat lui, mi-a dat şi mie. Şi când am văzut, am luat şi eu un bolovan, i-am dat şi eu în faţă”.
Rudele agresorilor arată cu degetul spre soţiile celor implicaţi în scandal, pe care le consideră principalele vinovate pentru conflict.
Cei implicaţi în scandal au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore. Sunt cercetaţi penal pentru lovire sau alte violenţe, distrugere şi violare de domiciliu.
În încăierare, scandalagii au avariat și o mașină.
Subinspector Ana Maria Liţă purt.cuv. IPJ Dâmboviţa: „Doi dintre aceştia s-ar fi agresat reciproc, o altă persoană de 20 de ani ar fi fost agresată”.
Indivizii au fost duşi în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
Sursa: StirilePROTV