lun. dec. 23rd, 2024

Societatea Astronomică Română de Meteori (SARM) organizează la Târgovişte ediţia a 7-a a Concursului Naţional de Astrofotografie, ASTROFOTO 2012, în perioada 25-29 octombrie.

Acest eveniment se desfaşoară în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” din Târgovişte şi Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Dâmboviţa şi este finanţat de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret.

Manifestare unică în peisajul românesc și european de gen, Concursul Național de Astrofotografie pentru Tineret, reunește la fiecare doi ani la Târgoviște cele mai bune lucrări realizate de iubitorii cerului din România, grupate în patru secțiuni: fotografie tehnică, fotografie artistică, fotografie atmosferică și fotografie montaj. De asemenea, vor fi expuse lucrări ale consacraților în astrofotografie, iar acordurile muzicii astrolelectronice și astrofolk, întregesc invitația la un periplu în lumea astrelor văzută prin obiectivul aparatului de fotografiat.

Anul acesta, expoziția de astrofotografie va fi întregită cu lucrări de fotografie cosmică realizată de Telescopul Spațial Hubble, iar cursurile și atelierele de lucru vor oferi posibilitatea celor doritori de a se iniția în tainele astrofotografiei.

Expoziția internațională va avea ca invitat special pe celebrul astrofotograf și jurnalist de știință Babak A. Tafreshi de origine iraniană, prezent în expoziție cu câteva dintre cele mai spectaculoase astrofotografii realizate pe mapamond.

Gala de premiere a câştigătorilor concursului de astrofotografie pentru tineret, va avea loc vineri, 25 octombrie 2012, începând cu ora 12.00, la Muzeul de Istorie, str. Calea Domnească, nr. 189, iar expoziţiile vor fi deschise publicului în perioada 26 – 30 octombrie şi găzduite de Sala “Auditorium” şi holul muzeului.

C.N.M. “Curtea Domnească” Târgovişte