lun. dec. 23rd, 2024

Lupta lui Neluță Petre cu nemilosul cancer continuă. Fostul pompier, care a reușit să se vindece miraculos în anul 2011, trece acum printr-o nouă încercare cumplită. Medicii l-au diagnosticat cu Limfom Malign Non Hodgkin, într-o formă agresivă, iar de astăzi a început tratamentul, într-o clinică din Turcia.

Neluță are nevoie de un transplant de celule stem și de mai multe ședințe de chimioterapie, care-i pot salva viața. Timpul este prețios, iar suma la care se ridică terapia depășește cu mult posibilitățile sale. La o primă estimare, este vorba de peste 70.000 de euro.
Neluță are 54 de ani, este tatăl unui băiat de 26 de ani și un om absolut minunat. A ajutat sute de persoane în lupta cu boala, a fost sprijin pentru cei aflați în suferință, un optimist cu credință profundă în Dumnezeu și în semeni. La sfârșitul lunii septembrie, s-a simțit rău și a mers la medici.

Diagnosticul a căzut ca un trăsnet asupra lui și a familiei. În ultimii ani, se bucura din plin de viață, era liniștit și fericit. Dar iată că, acum, el este cel care are nevoie de ajutor.
Neluță nu are timp de pierdut și salvarea lui stă în solidaritatea noastră. Viața lui costă câteva zeci de mii de euro și o spunem, ca de fiecare dată, este extrem de nedrept. Iubește viața, își iubește familia și este un luptător. De aceea, vă rugăm, nu rămâneți indiferenți la acest strigăt de ajutor. Fiecare leu înseamnă o șansă în plus la viață.
Conturile în care puteți face donații sunt:

RO40RNCB0130007249770008, deschis în lei pe numele Petre Ion.

 CONT EURO: RO98RZBR0000060017207981