COMUNICAT DE PRESĂ
Un nou program de internship debutează la Consiliul Județean Dâmbovița
Tinerii care au fost declarați admiși pentru posturile de interni la Consiliul Județean Dâmbovița, în cadrul programului de internship, ce este organizat pentru al doilea an consecutiv, își vor începe activitatea luni, 2 octombrie a.c.
Inițiator al acestui program, Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a semnat astăzi, 29 septembrie 2022, contractele de internship și, astfel, 6 tineri vor intra în activitățile curente ale departamentelor pentru care au optat.
Anul acesta, 18 tineri au depus 20 de dosare pentru 6 departamente ale Consiliului Județean Dâmbovița (doi dintre ei au depus câte două dosare pentru două direcții), respectiv: 8 candidați – Direcția Juridică, Contencios, Administrarea Patrimoniului, 6 candidați – Direcția Economică, 2 candidați – Direcția Strategii, Programe și Investiții, 2 candidați – Direcția Tehnică, 1 candidat – Serviciul Tineret, Sport, Turism, Asociații, Fundații, Coordonare Societăți Comerciale și 1 candidat – Serviciul Imagine, Relații cu Presa, ONG, Relații Externe.
În urma evaluării dosarelor de candidatură și a interviului, 6 tineri au fost admiși pentru o perioadă de 3 luni de internship. Stagiarii selectați își vor desfășura activitatea în structurile aparatului de lucru al Consiliului Județean Dâmbovița în baza posturilor repartizate: Direcția Juridică, Contencios, Administrarea Patrimoniului – 2 posturi, Serviciul Tineret, Sport, Turism, Asociații, Fundații, Coordonare Societăți Comerciale – 1 post, Direcția Strategii, Programe și Investiții – 1 post și Direcția Economică – 2 posturi.
Timpul de muncă în cadrul acestui program va fi de 20 ore pe săptămână, 4 ore pe zi. Internii vor beneficia de o indemnizație pentru internship, plătită de Consiliul Județean Dâmbovița.
Îmbunătățirea cunoștințelor tinerilor, dobândirea de experiență profesională și familiarizarea cu procesul administrativ pe care îl realizează instituția noastră sunt câteva dintre obiectivele urmărite de misiunea programului de internship al Consiliului Județean Dâmbovița.
Președintele CJD, Corneliu Ștefan: „Îi felicit pentru rezultatele obținute și aș vrea să știți că acest program de internship este unul important pentru instituția noastră. Din cei 7 tineri care, anul trecut, au lucrat alături de noi, în cadrul programului de intenship, 6 s-au angajat astfel: 4 în administrația publică și 2, în mediul privat. Acest lucru înseamnă că experiența celor 3 luni petrecute în direcțiile și serviciile Consiliului Județean Dâmbovița le-a fost de folos. Timp de 3 luni vor fi colegii noștri! Astăzi, am semnat contractele de internship ale acestor tineri, care vor să se implice în administrația județului Dâmbovița, dar și să acumuleze experiență în domenii căutate pe piața muncii. Cei 6 colegi vor intra în contact direct cu unele din cele mai importante direcții și servicii ale Consiliului Județean Dâmbovița. Sunt sigur că la fel se va întâmpla cu cei 6 tineri care, din 2 octombrie, vor lucra cot la cot cu noi. Le va fi mult mai ușor să-și găsească un loc de muncă după cele trei luni de activitate în Consiliul Județean Dâmbovița. Le urăm bun venit celor 6 interni: Georgiana Alexandra Minciunescu, Carmen Vălu, Ioana Pastor, Alexandru Mihai Durlea, Ana Mihaela Radu și Elena Mădălina Stoica! Ne vedem la serviciu!”
La eveniment au mai fost prezenți vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, precum și secretarul general al județului, Dănuț Nicolae Popa Stănescu și administratorul public al județului, cristian Avanu.
Compartimentul Imagine, Relații Externe, Consiliul Județean Dâmbovița