joi. dec. 26th, 2024

Dan Manu, șeful Serviciului de Medicină Legală Argeș, prezintă într-un interviu acordat Știrile PRO TV detalii din ancheta crimelor din Bascov, județul Argeș. 

Dan Manu, medic legist: În urma autopsiilor s-a constatat faptul că toate cele cinci victime au fost omorâte prin aceleași mecanisme de producere a leziunilor traumatice care au dus la deces. Și aceste leziuni traumatice au fost produse la nivel cranio-cerebral, cu afectarea dramatică a substanței cerebrale. Este vorba de dilacerare cerebrală, zdrobirea creierului, hemoragii menico-ventriculare, cu inundare masivă de sânge, precum și traumatisme cervicale. Acestea au putut fi produse în contextul unor loviri cu corp dur și cu un corp tăietor despicător. E dramatic, o mare cruzime, cu intenție, cum până în acest moment, eu personal, ca medic legist de atâția ani practicând medicina legală, nu am văzut vreodată.

Reporter: Cum erau cadavrele? în ce zonă?

Dan Manu, medic legist: Cu excepția tatălui, care era decedat pe holul care ducea de la grupul sanitar din casă spre dormitor, celelalte patru era în pat.

Reporter: Când ar fi survenit decesele?

Dan Manu, medic legist: Noi am apreciat că începând cu noaptea de 8, adică marți, mai târziu. Faptul că era în pat, implicit ne poate spune că oamenii erau pregătiți pentru somn, și până spre dimineață. Luați în calcul faptul că sunt două locații, deci nu toți cinci au fost găsiți în aceeași casă.

Reporter: Sora și fata să fi fost omorâte ulterior?

Dan Manu, medic legist: Este foarte posibil, dar numai cercetarea și declarațiile. lui pot să confirme treaba aceasta.

Reporter: Pare că s-au zbătut? S-au găsit urme care să arate acest lucru?

Dan Manu, medic legist: N-aș zice, pentru că loviturile au fost multe, de o cruzime foarte mare. Au fost extrem de violente și nu au avut posibilitatea, din nefericire, să țipe, să se zbată, pentru că repet, au fost găsite exact acolo unde dormeau.

Reporter: Deci mama era în pat?

Dan Manu, medic legist: Da, tatăl în schimb pe hol, fratele tot în pat, iar în casa cealaltă într-un dormitor, fetița pe un pat și mama pe alt pat.

Reporter: Ați reușit să stați de vorbă cu individul?

Dan Manu, medic legist: Da, aseară (marți – n.red), pentru că ni s-a spus din partea serviciului de ambulanță că dă semne de neliniște, am stat de vorbă să apreciem cam ce ar trebui făcut, pentru că, sincer, ne gândeam că nu și-a luat tratamentul de seară – altfel el spunând și medicului de familie și medicilor de pe ambulanță că el respecta riguros acest tratament. Am reușit să stau de vorbă cu el câteva minute, era așezat. Nu l-am întrebat “ce te-a făcut” sau “cine te-a pus” sau dacă regretă. Aceste lucruri nu sunt de competența mea, dar părea o persoană liniștită, nu resemnat, nu că i-ar fi părut rău. Deci o persoană care s-a comportat așa cum s-a comportat.

Reporter: L-ați întrebat dacă și-a luat tratamentul?

Dan Manu, medic legist: Tratament avea la el. Știa foarte clar, știa când a luat ultima oară cutiile de medicamente de la farmacie, știa ce medic îl îngrijește, pe profil psihiatric. Schizofrenia poate să fie cu perioade de remisie, pe tratament să se comporte cât de cât normal, dar este important, cel puțin din punctul meu de vedere, ce moment, ce eveniment nefericit a declanșat situația asta în starea asta acută a lui. Eu cred că a fost un motiv care i-a declanșat această furie ne măsurată.

Reporter: Din informațiile dumneavoastră, și-a recunoscut toate cele cinci crime?

Dan Manu, medic legist: Da, aceste informații sunt de la fața locului, deci nu a negat nicio clipă treaba aceasta.

Reporter: Să fi avut și vreun complice?

Dan Manu, medic legist: 
N-aș crede, pentru că la fața locului, așa cum toată presa a precizat, au fost găsite și flacoane de spray pe care putea să le folosească, acest gen de toxic, care putea să debusoleze, să dezarmeze, la figurat, fiecare victimă. Deci, faptul că și-a calculat extrem de bine pașii, așa cum rezultă și din înscrisurile pe care am văzut că le-a făcut de ani buni, arată că avea în plan treaba aceasta de mai mulți ani. Și acest lucru se poate explica și prin numărul lor (al victimelor -n.r.) adică nu s-a oprit la unul, maximum doi , ci și-a dus la îndeplinire absolut demersul lui. Cred că este interesant, cel puțin din punctul meu de vedere, de văzut boom-ul acela care a declanșat (furia suspectului -n.red.)

Reporter: Să le fi pus ceva somnifere? La necropsie ați prelevat și asemenea probe?

Dan Manu, medic legist: Am prelevat tot. Probele de laborator vor ieși în câteva zile. Prin procedurile noastre, avem obligația să facem treaba asta. Dar imaginați-vă că nu este o victimă sau cel mult două, să le fi pus, așa cum spuneți dumneavoastră, somnifere sau substanțe hipnotice sau de altă natură. Nu cred treaba aceasta, pentru că sunt cinci victime, în case diferite.

Sursa: StirilePROTV