45 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţiştii dâmboviţeni în urma unor acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociae, încălcării regimului legal de viteză, nerespectării regulilor de circulaţie de către conducătorii de mopede sau a neacordării de prioritate pietonilor
Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au organizat şi executat o acţiune preventivă, pe raza municipiului Târgovişte, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor judiciare stradale, prevenirea delictelor silvice, respectiv pentru asigurarea respectării normelor rutiere privind acordarea priorităţii de trecere pietonilor şi respectării regulilor rutiere de către pietoni.
Astfel, poliţiştii au oprit în trafic pentru control 30 de autovehicule, aplicând 13 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3100 lei. Poliţiştii au oprit în trafic pentru control o autoutilitară condusă de numitul D.D de 36 de ani, din comuna Ludeşti, în care era transportată cantitatea de 4mc material lemnos, fără documente legale de provenienţă.
Totodată, a fost oprit în trafic pentru control numitul S.M., de 58 de ani, din comuna Iveşti, judeţul Galaţi, care transporta în vederea comercializării un cazan de cupru, pentru care nu a putut prezenta documente legale de provenienţă.
O acţiune similară au desfăşurat poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Fieni, în colaborare cu reprezentanţi din cadrul Ocolului Silvic Ialomicioara, ocazie cu care au fost aplicate 32 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 15 300 lei.
Cu ocazia controalelor efectuate, poliţiştii au confiscat 600 de ţigarete, fără documente de provenienţă. •