mar. dec. 24th, 2024

Un bărbat în vârstă de 66 de ani și-a pierdut viața pe Drumul Național 71, între Sinaia și Târgovişte, în timp ce șofa pe curbele periculoase din apropierea cotei 1000.

Anchetatorii spun că nu ar mai fi reușit să mențină direcția, și s-a izbit cu autoturismul de parapetele din beton de la marginea drumului. Este posibil ca omului să i se fi făcut rău la volan.

Ceilalți șoferi au sunat la 112, iar un echipaj de la Ambulanţă a sosit la fața locului. Salvatorii nu au mai putut decât să constate decesul bărbatului.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și așteaptă concluziile legiștilor pentru a stabili exact ce a provocat moartea omului.

Sursa: StirilePROTV