lun. dec. 23rd, 2024

O autospecială de poliţie a fost implicată într-un accident în judeţul Dâmboviţa.

O şoferiţă în vârstă de 64 de ani, care a ieșit cu autoturismul de pe autostradă, nu a observat la timp că de pe drumul cu prioritate venea mașina în care se aflau doi agenţi şi a izbit-o în plin. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Accidentul a avut loc la ieşirea de pe Austostrada Bucureşti – Piteşti, către Petreşti. În autoturism se aflau doi soţi, din judeţul Dolj. La volan era șoferița de 64 de ani. Soțul ei povesteşte că femeia ar fi încetinit la ieşirea de pe autostradă şi s-ar fi asigurat să nu vină altă maşină, însă de pe podul care traversează șoseaua de mare viteză venea o autospecială de poliţie aflată în misiune.

Soțul șoferiței: Eram aici să facem stânga, nu am avut vizibilitate spre sus, spre maşina de poliţie. Soţia şofează, nu eu. Şi când au aprins girofarurile, şi acustic şi optic, semnale au dat, am văzut târziu, am intrat în plin în ei, nu am mai reacţionat.

În autospecială erau doi agenţi. Polițistul care conducea le-a spus superiorilor săi că a încercat să evite impactul şi a tras cât a putut de volan spre stânga, însă maşina nu a frânat deloc şi i-a izbit.

În urma impactului puternic, autospeciala de poliţie a fost proiectată în şanţul de pe marginea drumului. Ambele maşini sunt grav avariate, însă, din fericire, toţi ocupanţii, atât agentul de poliţie, cât şi bărbatul şi şoferiţa au scăpat teferi. O anchetă urmează să lămurească acum cine se face vinovat de producerea accidentului.

Sursa: StirilePROTV