TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

JANDARMERIE

Maiorul George Dragoș Dedu, pe podium la competiția de ciclism “MARVIN 2K22”

COMUNICAT DE PRESĂ
George Dragoș Dedu, pe podium la competiția de ciclism “MARVIN 2K22”

După o perioadă constantă de pregătire, maior George Dragoș Dedu s-a clasat pe locul al III-lea la categoria Master 2 masculin (40 – 49 de ani).
Ajuns la ediția aniversară de 10 ani, concursul de mountainbike “MARVIN 2K22” s-a desfășurat sâmbătă, 14 mai a.c., în orașul Urlați din județul Prahova, printre dealurile pitorești și podgoriile din zonă, în organizarea BikeXpertRacingTeam. Fiind unul dintre concursurile interne consacrate de ciclism, a atras la start peste 1.300 cicliști din toată țara, de nivel elite și amatori, care au optat pentru traseele de 18 km, 31 km sau 51 km, în funcție de nivelul de pregătire.
Pasionat de ciclism, jandarmul dâmbovițean a intrat în competiție pe traseul de 51 km cu aproximativ 1.200 metri elevație, destinat cicliștilor de nivel avansat, Master 2 masculin (40 – 49 de ani) și a ocupat locul al III-lea pe podium “după o “luptă” intensă în compania unor sportivi de înaltă performanță”.
Din spusele ofițerului, “cicliștii s-au bucurat de vreme frumoasă, atmosferă extraordinară, organizare la superlativ, o adevărată sărbătoare ciclistică”.
Maiorul George Dragoș Dedu îşi desfăşoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean “Mircea cel Bătrân” Dâmbovița din anul 2004.

Informare, Relații Publice şi cu Publicul

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.