O fată şi doi băieţi, de 10, 12 şi 8 ani, au fost răniţi, în această dimineaţă, într-un accident de circulaţie produs în zona Sagricom, în Târgovişte.
Din primele cercetări, se pare că de vină pentru producerea accidentului ar fi un sofer de 42 de ani, care a izbit masina in care se aflau cei trei copii.
Bărbatul, de 42 de ani nu ar fi păstrat distanţa regulamentară şi a intrat într-un autoturism aflat înaintea sa, condus de un bărbat, de 44 de ani, iar aceasta a izbit o altă maşină aflată pe acelaşi sens de mers, condusă de un tânăr de 23 de ani.
Cei trei copii au fost transportaţi cu ambulanţele la Spitalul judeţean din Târgovişte, unde primesc îngrijiri.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările.