Administratorul unei societăţi comerciale din judeţul Dâmboviţa, a fost reţinut de poliţişti deoarece a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 1.245.240 lei, în urma săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală
În baza datelor şi informaţiilor deţinute, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor, au documentat activitatea infracţională a administratorului unei societăţi comerciale din judeţul Dâmboviţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
În sarcina numitului U.N., de 42 de ani, din comuna Raciu, s-a probat faptul că, în calitate de administrator, a refuzat nejustificat să prezinte organelor competente documentele de evidenţă contabilă în termen de 15 zile de la somaţie, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale şi nu a înregistrat în evidenţa contabilă venituri realizate din comercializarea de materiale de construcţii, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 1 245 240 lei, reprezentând TVA dedus nelegal şi impozit pe profit neevidenţiat.
Împotriva acestuia s-a luat măsura reţinerii pentru 24 ore, urmând să fie prezentat Parchetului cu propunere de arestare preventivă, cercetările fiind continuate în vederea probării întregii activităţi infracţionale.