lun. dec. 23rd, 2024

”Start al lucrărilor de reabilitare și pe Bulevardul Mircea cel Bătrân din municipiul Târgoviște, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene!

✅ Intervențiile presupun refacerea integrală a părții carosabile, turnarea a 2 straturi de asfalt, dar și refacerea trotuarelor, inclusiv înlocuirea bordurilor existente, deteriorate, cu borduri de granit.Totodată, în zona trotuarului, se va realiza canalizație pentru cabluri tip NetCity în vederea introducerii în subteran a tuturor rețelelor deținătorilor de utilități.Suprafața modernizată depășește 15.000 mp. Următoarea artera rutieră modernizată în cadrul aceluiași proiect este strada Lt. Stancu Ion.

✅ Investițiile nu se opresc însă aici. În cadrul unui alt proiect, 17 străzi din municipiul Târgoviște, cu o lungime de peste 12 km, vor fi reabilitate și modernizate în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”!Astfel, bulevardele Independenței și Libertății, străzile Calea Domnească, 9 Mai, Virgil Drăghiceanu, Aleea Grivița, Gabriel Popescu, Boerescu Zaharia, Maior Brezișeanu Eugen, Calea Câmpulung, Ana Ipătescu, Locotenent Pârvan Popescu, Mihai Eminescu, Barăției, Ilfovului, Porumbeilor, Costache Olăreanu vor face obiectul unor ample lucrări de reabilitare și modernizare, intervenții care vor viza atât partea carosabilă, cât și trotuarele”, a anunțat primarul Cristian Stan.