vin. dec. 27th, 2024

Lipsa de experienţă şi-a spus cuvântul, duminică seară, pentru un șofer de 20 de ani din Gura Şuţii.

Tânărul, care își luase de curând carnetul, a pierdut controlul mașinii pe carosabilul umed şi a intrat în gardul unei case. A lovit și o țeavă de gaze, care s-a fisurat.

La fața locului au venit de urgență echipaje de la ambulanță, pompieri și angajaţi ai companiei de gaze. Scurgerile au fost oprite înainte să se producă o nenorocire.

Tânărul și tatăl său, aflat pe locul din drepta, au scăpat cu răni ușoare. Şoferul nu consumase alcool, spun polițiștii. Accidentul a avut loc pentru că acesta nu a adaptat viteza la condițiile de drum.

Sursa: StirilePROTV