vin. dec. 27th, 2024

COMUNICAT DE PRESĂ

Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, alături de jandarmii dâmbovițeni!

În contextul aniversării Zilei Jandarmeriei Române în data de 3 aprilie, Inspectoratul Județean de Jandarmi „Mircea cel Bătrân” Dâmbovița (IJJ) a organizat, la Centrul Internațional de Conferințe al Universității „Valahia” din Târgoviște, un moment festiv pentru a marca împlinirea a 172 de ani de la înființarea acestei structuri militare.

Evenimentul a debutat cu intonarea imnului național al României și păstrarea unui moment de reculegere în cinstea eroilor jandarmi, căzuți la datorie.

Cu acest prilej, au fost evocate momente din istoria Jandarmeriei Române, iar col. Matei Viorel, inspector-şef al IJJ Dâmboviţa, a dat citire mesajului inspectorului general al Jandarmeriei Române, adresat jandarmilor, la ceas de sărbătoare.

În cinstea aniversării Zilei Jandarmeriei Române, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a transmis: Sunt onorat să fiu prezent la acest moment aniversar, care îmi oferă prilejul să adresez felicitări și să transmit salutul meu întregului personal al Jandarmeriei Române și, în mod special jandarmilor, din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița, exprimându-mi, totodată, aprecierea pentru modul în care vă îndepliniți atribuțiile în slujba cetățenilor și comunității.

Jandarmeria este instituţia care are în spate o veche tradiţie istorică şi care a cunoscut numeroase transformări și perfecţionări. Puţine instituţii ale statului român se pot mândri cu o istorie atât de îndelungată, iar acest lucru denotă continuitate, coerenţă şi păstrarea unor valori autentice.

Dâmbovițenii au avut un sprijin de nădejde atunci când au avut de traversat încercări grele – fie calamităţile care s-au abătut asupra localităţilor din judeţul nostru, fie alte situaţii care au solicitat intervenţia lor. Demersurile militarilor jandarmi în lupta cu nămeții sau cu inundaţiile vine să confirme importanţa actului istoric de la 3 aprilie 1850, iar prin strădania dumneavoastră spiritul acestui corp de elită a renăscut după anul 1989.

Aniversarea a 172 de ani de la fondarea Armei pe care cu responsabilitate o slujiţi îmi oferă plăcuta ocazie de a transmite întregului personal şi familiilor jandarmilor dâmboviţeni, pe această cale, gândurile mele de bine şi succes în viitor! La mulţi ani Jandarmeriei Române!”

Totodată, în cadrul şedinţei festive au fost acordate premiile câştigătorilor competiţiilor organizate de IJJ Dâmbovița.

La momentul aniversar de astăzi au participat și prefectul județului, Claudia Gilia, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Târgoviște, dar și reprezentanți ai altor instituții și structuri militare.

Compartimentul Imagine, Relații Externe,

Consiliul Județean Dâmbovița