lun. dec. 23rd, 2024

COMUNICAT DE PRESĂ

Intrare gratuită pentru domnișoare și doamne la muzeele dâmboviţene, de 8 martie

Marți, 8 martie 2022, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, doamnele şi domnişoarele vor putea să viziteze gratuit muzeele din Târgoviște aflate în administrarea Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte: Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul de Istorie, Muzeul „Vasile Blendea”, Muzeul de Artă, Casa Atelier “Gheorghe Petraşcu”, Muzeul „Casa Romanței”, Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România”, precum și Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi.

         Astfel, Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” poate fi vizitat conform programului de iarnă, între orele 9:00 – 17:00, iar celelalte muzee pot fi vizitate între orele 8:00 – 16:00.

         Cu această ocazie, conducerea Consiliului Județean Dâmbovița și cea a Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte urează tuturor doamnelor şi domnişoarelor un sincer „La mulţi ani cu sănătate şi multe bucurii!“

Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița