lun. dec. 23rd, 2024

Şoferul căutat pentru moartea motociclistului de numai 19 ani, din Gura Bărbuleţului, decedat pe 29 august, la intersecţia de la Dragomireşti, a fost identificat de poliţişti.

Este vorba despre un tânăr în vârstă de 21 de ani, de fel din comuna Măneşti.

Însoţit de avocat, acesta s-a prezentat la audieri.

Vă reamintim, tragedia s-a produs în seara zilei de 29 august 2021.

Alex venea de acasă spre Târgovişte, iar la intersecţia cu localitatea Dragomireşti o maşină i-ar fi apărut brusc înainte şi l-ar fi forţat să pătrundă pe sensul opus, unde s-a izbit de un alt autoturism.

Şoferul respectiv nu a oprit însă şi s-a făcut nevăzut. Au urmat luni în şir în care investigatorii au vizionat toate imaginile suprinse de camerele de supraveghere aflate pe acel traseu.

Poliţiştii au audiat martorii şi au încercat să strângă probe pentru a elucida cum s-a produs această nenorocire.

Polițiștii continuă cercetările privind accidentul rutier mortal, produs pe DN 72, în luna august 2021

În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, a fost identificat un bărbat, de 21 de ani, din localitatea Mănești, bănuit că, în seara de 29 august 2021, ar fi condus un autoturism, pe DN 72, în afara localității Dragomirești, și ar fi provocat un accident rutier, soldat cu decesul unei persoane.

Ulterior, acesta ar fi părăsit locul producerii accidentului. Precizăm faptul că cercetările sunt efectuate și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 192 din Codul Penal, după ce un tânăr, de 19 ani, care conducea o motocicletă, a decedat.

Totodată, pe parcursul zilei de ieri, cel în cauză a fost audiat cu privire la evenimentul rutier.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, precizează IPJ Dâmboviţa.