mar. dec. 24th, 2024

Comunicat de presă – Săptămâna Europeană a SSM

Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița a participat la manifestările organizate, la Constanța, cu prilejul Săptămânii Europene pentru Securitate și Sănătate în Muncă (SSM). Acțiunea reprezintă o campanie de informare, care se desfășoară, anual, în întreaga Europă, în luna octombrie.

În România, în cadrul acestei acțiuni, Inspecția Muncii, împreună cu inspectoratele teritoriale județene, organizează acțiuni de diseminare a informațiilor și de prezentare a bunelor practici, în domeniul SSM. Anul acesta tema aleasă pentru activitățile informative organizate în cele patru regiuni ale țării a fost gestionarea afecțiunilor musculo-scheletice, de origine profesională, la locul de muncă.

Inspectori din cadrul compartimentului SSM al Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița, au participat, la finalul lunii octombrie, la invitația ITM Constanța, la simpozionul tehnico-științific „Locurile de muncă sănătoase îți fac sarcina mai ușoară!”. Organizat, în colaborare cu Inspecția Muncii și Asociația Inginerilor Dobrogeni Ovidius, evenimentul s-a desfăşurat sub egida Săptămânii Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă și a reunit peste 300 de participanți în sistem online, dintre care aproximativ 50 din județul Dâmbovița (servicii externe și lucrători desemnați SSM) şi a avut ca obiectiv creșterea gradului de sensibilizare în legătură cu afecțiunile musculoscheletice de origine profesională și cu necesitatea gestionării acestora și de promovare a prevenirii riscurilor.

Lucrarea ”Reduceți efortul” realizată și prezentată de inspectorul dâmbovițean Simona Popian a avut ca subiect modul în care angajatorii pot crea un mediu sănătos pentru desfășurarea activității și cum pot reduce, cu ajutorul tehnologiei riscurile profesionale la care se expun muncitorii, pornind de la istoricul firmei S.C. COMPPIL S.A. Târgoviște.

Precizările au fost făcute, în contextul în care studiile efectuate în România au scos în evidenţă următoarele aspecte:

– aproximativ 22% din zilele de absenta de la lucru se datorează afecţiunilor musculo-scheletice ca urmare a efortului fizic;

-aproximativ 42% dintre angajaţii români acuză anual dureri de spate ca urmare a condiţiilor de muncă;

-aproximativ 30% dintre angajaţii români acuză dureri musculare la nivelul gâtului, umerilor şi membrelor superioare.

Lixandru Marius

Inspector Șef