“Proiectul de modernizare, cu ajutorul fondurilor europene, a sistemului de iluminat public din municipiul Târgoviște, se apropie de finalizare! Primăria Târgoviște derulează investiția cu titlul „EFICIENTIZAREA ENERGETICĂ A SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC DIN MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE”, prin care se realizează reabilitarea sistemului de iluminat public stradal, prin: – montarea a 3137 de aparate de iluminat bazate pe tehnologia LED, la acest moment fiind montate deja 2.800 dintre acestea; – implementarea unor sisteme de alimentare cu panouri fotovoltaice pentru trecerile de pietoni, care funcționează și pe baza senzorilor de mișcare; aceștia comandă creșterea fluxului luminos al aparatelor în momentul traversării trecerii de pietoni; – dezvoltarea unui sistem de management prin telegestiune, care va asigura urmărirea de la distanță a iluminatului (prin dispecerat) și va permite controlul unitar al sistemului de iluminat, precum și controlul individual sau în grup al punctelor luminoase; – extinderea rețelei de iluminat public, acolo unde este cazul; Prin implementarea proiectului se va produce o scădere a facturii la energia electrică aferentă iluminatului public de aproximativ 60%, costurile de întreținere a rețelei fiind de asemenea mult mai reduse.Proiectul va fi finalizat în această toamnă!”, a precizat edilul Daniel Stan.