lun. dec. 23rd, 2024

În cursul noptii, la ora 00:39, pompierii de la Detașamentul Moreni au fost solicitați și au intervenit pentru stingerea unui incendiu în comuna IL Caragiale.

La locul evenimentului au fost mobilizate 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Incendiul se manifesta generalizat la un adăpost de animale și la nivelul acoperișului a doua anexe care se aflau în imediata vecinătate a adăpostului.

S-a acționat timp de peste 2 ore pentru stingerea flăcărilor. In același timp au fost protejate un alt adăpost de animale și depozitul de nutrețuri.

În adăpostul de animale se aflau peste 200 de animale mici (capre) și 3 animale mari (vaci). Au fost surprinse de flăcări un animal de talie mare și 35 de talie mica, care nu au putut fi salvate.

La sosirea echipajelor de pompieri mare parte din animalele din interior au fost evacuate de îngrijitori. O femeie de 49 de ani, îngrijitor, a suferit un atac de panica și a fost intoxicata cu fum. Aceasta a fost preluata de echipajul de paramedici SMURD și i s-au acordat îngrijiri medicale, dar a refuzat transportul la spital.

În sprijinul pompierilor au acționat și 3 voluntari din cadrul SVSU IL Caragiale. Alimentarea cu apa a autospecialelor de intervenție s-a realizat din rețeaua de hidranți a comunei.

sursa – ISU Dâmboviţa