100 DE ANI DE VIAŢĂ. 100 DE ANI DE ISTORIE
Într-un cadru festiv, municipalitatea morenară l-a sărbătorit pe domnul col. (rtr.) Eugen Lemnaru (veteran de război) pentru împlinirea vârstei de 100 de ani. La eveniment au participat Constantin Dinu, Primarul municipiului Moreni, Constantin Tocan, Administratorul public al municipiului, Marinela Manea, Subprefect al judeţului Dâmboviţa, col. (r) Viorel Simescu, Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război – Filiala Dâmboviţa, lt. col. Aurel Vâlvoi, reprezentant al Garnizoanei Târgovişte, Dorina Radu, reprezentantă a Cercului Militar Judeţean Dâmboviţa, col. (r) Dumitru Iov şi col. (r) Marius Dumitru din partea Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor ,,Regina Maria” – Filiala ,,Mihai Viteazul” Dâmboviţa, consilieri locali şi alte cadre militare.
Din partea Primăriei municipiului Moreni, domnul Eugen Lemnaru a primit o plachetă aniversară, o cupă de recunoştinţă, tort şi şampanie, dar a şi fost premiat cu o sumă de bani.
De asemenea, acesta a fost gratificat şi de ceilalţi reprezentanţi ai instituţiilor prezente la ceremonia care s-a desfăşurat la Clubul Flacăra din municipiul Moreni.
,,Acordăm această plachetă aniversară domnului Eugen Lemnaru, veteran de război, cu prilejul împlinirii memorabilei vârste de 100 de ani de viaţă şi istorie, în semn de aleasă preţuire şi recunoştinţă, pentru curajul şi patriotismul de care a dat dovadă în luptele purtate pentru apărarea patriei. La mulţi ani şi sănătate!”, a declarat Constantin Dinu, Primarul municipiului Moreni.
Vizibil emoţionat, domnul Eugen Lemnaru a încântat auditoriul cu frânturi din cariera sa militară, răspunzând în acelaşi timp întrebărilor adresate de către invitaţii la acest eveniment.
La finalul ceremoniei, acesta le-a mulţumit din suflet tuturor celor prezenţi pentru gândurile bune adresate şi pentru toate distincţiile acordate cu prilejul întâlnirii.