Un şofer, de 35 de ani, a fost încarcerat după ce două camioane s-au ciocnit violent, în această dimineaţă, pe Drumul Naţional 72, la ieşirea din comuna Dărmăneşti.
Din cauza accidentului, traficul între Ploieşti şi Târgovişte a fost blocat complet.
“Se intervine în cazul unui accident rutier in Dărmănești. Din primele informatii sunt implicate 2 autotrenuri și exista o persoana incarcerata si inconstienta. Intervine Detașamentul Moreni cu o autospecială de stingere cu apa și spumă și o ambulanță SMURD și Detașamentul Targoviste cu 1 autospecială de descarcerare.
Ajunsi la locul evenimentului rutier, pompierii au constatat ca persoana este conștientă, cooperanta, dr incarcerata. Se actioneaza pentru descarcerarea persoanei și asigurarea masurilor de protecție a personalului de intervenție și a masurilor de prevenire a incendiilor.
Persoana incarcerata a fost extrasa, conștientă și cooperanta. Traficul este blocat pe ambele sensuri de circulație. Autotrenuri le erau fără incarcatura. Victima a fost preluata de echipajul medical SAJ și transportata la spital”, anunţă ISU Dâmboviţa.