mie. dec. 25th, 2024

Comunicat de presă

Vacanță pentru 20 de adolescenți

din cadrul Complexului de Servicii Sociale „Floare-de-Colț” din Târgoviște

20 de adolescenți, cu și fără dizabilități, care beneficiază de serviciile de asistență socială oferite de Complexul de Servicii Sociale „Floare-de-Colț” din Târgoviște, aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, se bucură în aceste zile, 19 – 22 iulie, de o vacanță mult așteptată, cu caracteristicile unei aventuri montane, în cadrul Complexului Hotelier Gâlma, din localitatea Moroeni. 

Adolescenții au posibilitatea să participe la activități recreative diverse –  educative și sportive, structurate astfel: drumeții, povești în jurul focului de tabără, jocuri de echipă și individuale, acțiuni de explorare a naturii, dar și de ecologizare. 

Cei 20 de adolescenți sunt însoțiți de membri ai personalului Complexului de Servicii Sociale „Floare-de-Colț” din Târgoviște – 2 asistenți medicali, 6 referenți / supraveghetori și un coordonator.

Prin acest demers se dorește ca și tinerii din cadrul Complexului de Servicii Sociale „Floare-de-Colț” să se bucure de câteva zile liniștite de vacanță, asemenea celor mai mulți dintre copiii români.

Compartimentul Imagine, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița