TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Ultima Ora

Un șofer beat a intrat cu mașina într-un autobuz, apoi a ajuns pe un sens giratoriu, în Pitești

”În jurul orei 11.30, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești, în timp ce se aflau în patrulare, în zona de competență, au fost sesizați de către un cetățean, că într-un autoturism se află un bărbat inconștient.

Până la sosirea echipajului la locul indicat, autoturismul în cauză își continuase deplasarea și, cu tot efortul polițiștilor și oamenilor de la fața locului de a-l opri, acesta a pătruns într-un sens giratoriu, unde a intrat în coliziune cu un autobuz. In urma impactului, autoturismul a fost proiectat pe spațiul verde.

Aici, pentru că șoferul era inconștient și pentru a nu pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, oamenii legii au fost nevoiți să spargă geamul autoturismului.

Polițiștii au observat că bărbatul prezenta semne vitale, iar la scurt timp a început să devină semiconștient. Conducătorul auto, un bărbat de 40 de ani, a fost preluat de un echipaj medical, conștient.

După acordarea primelor îngrijiri medicale, a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare mai mare decât limita de 0, 40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În timpul procedurilor specifice ulterioare, bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, a devenit agresiv, fiind imobilizat de polițiști și condus la sediul poliției.

Verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun.”

sursa – Ipj Argeș

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.