lun. dec. 23rd, 2024

Teatrul Tony Bulandra vă invită vineri, 11 iunie 2021, în Sala Mare, de la ora 16:30, la lansarea romanului „Cealaltă patrie, cealaltă femeie” aparținând scriitorului Sorin Diaconescu, apărut la Editura Bibliotheca din Târgoviște prin grija prof. Mihai Stan.

Am scris “Cealaltă patrie, cealaltă femeie”, un roman în care am spus totul, de parcă aș fi fost în fața propriului meu interogatoriu. Deși fiecare om are nevoie  de iubire și o pretinde, acest cuvânt fundamental este înțeles diferit. Nimeni nu e  dascăl  de iubire, nu există cursuri pentru așa ceva, slavă domnului! Am fi avut lectori, conferențiari, profesori și sute de mii de doctorate false ( cum altfel?!). În mod ciudat, iubirea nu se poate cumpăra, dar ea se vinde. Mai ales cea de țară. Într-o lume în care cuvântul ” a vinde” reprezintă un obiectiv general greu de realizat și de care depinde supraviețuirea multor indivizi, când vine vorba de patrie pentru unii, verbul a devenit un reflex.

Am scris despre societatea actuală, cu speranța că putem împlini prin stăruință și împreună premisele  unei  Românii care să se întoarcă   acasă, aici, chiar dacă eu nu o să apuc acel moment. Eu și mulți, mulți alții. Nu contează cât timp va trece, important este să se întâmple. Toate generațiile sunt de sacrificiu, toate! Sacrificiul diferă, atât! Câteodată cărțile sunt mai importante decât voturile deoarece primele  nu se modifică; pot fi arse, dar conținutul lor rămâne dacă e să rămână… Habar nu am ce a ieșit, dar știu că eu am stors din minte și suflet tot ce am avut, așa cum se  cuvinte. Astăzi sunt atâția care își spun scriitori… Pe unii îi înțeleg cumva, e greu să scrii despre alții atâția ani cu frustrarea că a trebuit să semnezi cu nume de împrumut. Totuși, diferența dintre sifon și condei  e cam mare… Dorința de atenție e una dintre cele mai periculoase feline din om și prea puțini se pricep să o țină la distanță.

Puțini dintre noi au priceput că nimic performant nu se poate întemeia pe invidie și frustrare; capitalismul, nici atât. Distanța dintre gânduri și fapte concrete măsoară cu exactitate minciuna devenită stil de viață și cheie pentru deschis uși. Schimbarea nu se poate face fără recâștigarea coeziunii dintre noi, dar pentru asta trebuie să stabilim in jurul cărui ideal de națiune dorim să o realizăm. „Cealaltă patrie, cealaltă femeie” nu este altceva decât glonțul meu de argint îndreptat spre tâmpla unei societăți mustind de durere și nedreptate, o societate aflată sub oblăduirea unora pentru care jurămintele nu valorează nimic. Într-o zi se va vedea dacă ținta a fost atinsă, dar nu am idee când anume se va întâmpla…

Sorin Diaconescu