Cu şanse reale de a promova echipa ilfoveană în prima ligă, Reghe le pune gratis la dispoziţie oficialităţilor locale locul şi lotul lui FC Snagov, urmând să investească la Târgovişte alături de Lutz Stache, neamţul care a vrut să cumpere Rapidul! În tot acest timp, echipa oraşului nu face faţă nici măcar în Liga a-3-a, fiind ca şi retrogradată în campionatul judeţean!
Lui Laurenţiu Reghecampf îi merge foarte bine la FC Snagov, o echipă obscură până în urmă cu câţiva ani, ajunsă acum la un pas de o promovare istorică în divizia A. Pe locul 4 în Seria B1, la numai două puncte de poziţia secundă, ocupată de Sportul Studenţesc, echipa lui Reghecampf a legat şase victorii consecutive, ultima reuşită în stil de mare echipă, 4-2 la FCM Bacău. Serios şi ca antrenor, nu doar la fotbalist, chiar dacă face performanţă la Snagov, lui Reghe îi fuge gândul tot la Târgoviştea natală şi vine cu o propunere fabuloasă. – Îţi merge foarte bine la Snagov, cum ai reuşit? – Lucrând profesionist, cu pasiune, intensitate şi seriozitate. Suntem foarte aproape de o promovare în prima ligă şi ne-am dori să jucăm la Târgovişte. Se ştie că la Snagov nu avem stadion de divizia A, plus că vrem să facem ceva şi pentru oraşul natal, unde am învăţat fotbal şi care ne-a oferit atâtea satisfacţii sportive şi personale. – Din păcate, nici la Târgovişte nu există un stadion pentru prima ligă. – Dacă oamenii care conduc oraşul şi judeţul vor să aibă fotbal, cred că împreună putem aduce stadionul la cerinţele impuse pentru divizia A. Cum s-a putut face o sală pentru baschet de nivelul Ligii Campionilor, nu văd de ce nu am moderniza şi stadionul care, aveţi dreptate, arată modest. Nu toţi suntem giganţi să practicăm sau să ne placă baschetul, felicitări pentru ce s-a reuşit la acest sport, dar oamenii din oraş merită să vadă şi un fotbal de calitate. – Să presupunem că vei promova Snagovul în prima ligă şi că vei juca la Târgovişte. Cum se va numi echipa? – Până la a avea un orizont aşa de larg, haideţi mai bine să o luăm pas cu pas. Suntem la două puncte de un loc promovabil şi avem şanse reale de a termina campionatul pe poziţia a doua. Dacă greii de la Târgovişte vor să ne primească să jucăm acolo, vă daţi seama că le vom pune la dispoziţie, gratis, un loc de divizia A, un lot de jucători, plus că vom veni şi cu bani. Lutz Stache, omul care a vrut să preia Rapidul, este interesat de a intra într-un parteneriat cu oficialităţile târgoviştene pentru susţine în oraş o formaţie de primă ligă. Intenţia noastră este de a construi aici un club puternic, care să nu retrogradeze din primul an în divizia B şi care să facă performanţă în prima ligă. Se poate face o echipă respectată la Târgovişte, rămâne doar ca oficialităţile locale să analizeze propunerea noastră şi ne ofere un răspuns. S-ar prinde alături şi de Gică Popescu – La Târgovişte se pune bazele unei şcoli de fotbal, într-o colaborare cu Gică Popescu şi Ion Crăciunescu… – Mă bucur foarte mult dacă s-ar finaliza toate acestea. Gică este un băiat serios, cu caracter, are o imagine bună şi notorietate în fotbal. La fel şi Crăciunescu, e un om de fenomen respectat şi cu multe relaţii. Ideea este foarte bună şi, dacă mi se va propune, m-aş alătura cu mare plăcere. – Din păcate, CSM Târgovişte a pierdut la Titu şi este retrogradată în bună măsură în judeţ. – Şi nu vă doare ca echipa oraşului să joace în judeţ? Nu este posibil ca un oraş cu tradiţie fotbalistică precum Târgovişte să evolueze la acelaşi nivel cu echipele săteşti. Ar trebui să avem cu toţii curajul să spunem lucrurilor pe nume, adevărul, iar eu o declar cu tărie că pentru fotbal nu se face suficient la Târgovişte. Chiar nu se doreşte să avem o echipă bună în oraş? Felicitări pentru nivelul la care a ajuns baschetul la Târgovişte, dar majoritatea oamenilor vor şi fotbal. Tocmai de aceea vin cu această propunere şi m-aş bucura să fie luată în seamă de cine trebuie. Costin MIHAI