Comisarii Gărzii Naționale de Mediu, alături de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, au organizat o acțiune, pe raza localității Conțești, județul Dâmbovița, pentru verificarea modului în care sunt respectate normele legale privind colectarea și tratarea vehiculelor scoase din uz și a legislației privind colectarea deșeurilor feroase/neferoase.
La acțiune au participat 20 de comisari ai Gărzii Naționale de Mediu, din cadrul Comisariatului General, al comisariatelor județene Dârmbovița și Argeș și al Comisariatului Municipiului București, alături de 65 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, de 40 de luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și de 80 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Dambovița și de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești.
Cu aceste efective, au fost efectuate verificări la 13 societăți comerciale, precum și la mai multe persoane fizice care desfășoară activități de colectare a deșeurilor recilabile.
Urmare a acestor controale, Garda Națională de Mediu a aplicat 5 amenzi contravenționale, în valoare totală de 35.500 lei, unor persoane fizice, pentru lipsa actelor de reglementare privind activitatea de colectare a deșeurilor.
Acțiunea va continua până la sfârșitul săptămânii, urmând ca, la finalul verificărilor, să revenim cu noi informații referitoare la acest control.
sursa – GNM Dâmboviţa