vin. dec. 27th, 2024

Oboseala șoferului a fost un factor decisiv în producerea unui accident de camion, pe Drumul Național 7, între Buftea și Târgoviște.

În pădurea de la Vlăsia, bărbatul de 42 de ani nu a mai reușit să mențină direcția, a pierdut controlul volanului și a ajuns cu camionul în copacii la marginea drumului. A scapăt teafăr și le-a spus polițiștilor că ar fi ațipit la volan.

Accidentul s-a produs pe o porțiune de drum drept. Șoferul, de loc din Prahova, povestește că venea dinspre Urziceni și ar fi vrut să ajungă la un depozit de pe Centura Capitalei, să încarce marfa, numai că a ajuns într-o direcție greșită, spre Târgoviște.

Șoferul camionului: „Obosit, cred, nu pot să îmi dau seama.”

Reporter„Cât ați condus?”

Șofer„Nici nu mai țin minte.”

Reporter„Suferiți de ceva?”

Șofer„Nu, de ce să sufăr?! Nu știu, cred că m-a luat somnul.”

Cei aflați în trafic, care au văzut camionul ajuns în pădure, au sunat la 112 și au anunțat accidentul. La fața locului s-au mobilizat echipajele de la SMURD, pompieri și poliție. Șoferul a primit îngrijiri la fața locului, pentru că era confuz și marcat de cele întâmplate.

Bărbatul a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, iar acesta a arătat că nu consumase alcool. Șoferul a refuzat să fie transportat la spital de echipajul SMURD. Polițiștii au deschis o anchetă și urmează să stabilească din ce cauză s-a produs acest accident.