sâm. dec. 28th, 2024

Povestea Alinei – o mamă cu 3 copii care are mare nevoie de ajutor

    Alina, în vârstă de 32 de ani, mamă a 3 copii, are mare nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet pentru a le asigura o viaţă liniştită micuţilor ei, care nu au avut norocul să crească într-o familie completă.     

Tânăra mămică şi-a întemeiat propria familie în anul 2012, când părea că şi-a găsit jumătatea: “Ne iubeam, se purta foarte frumos cu mine şi cu copiii, ne jucam, glumeam, totul era foarte bine.”.

După câţiva ani, deşi în viaţa lor existau cei 3 copii, Răzvan, Alexandra şi Ştefan, concubinul Alinei şi tatăl copiilor a adus o altă femeie în locuinţă. Se pare că a cunoscut-o pe aceasta în timp ce i-a executat servicii în domeniul construcţiilor.

Alina a rămas fără cuvinte când a văzut o altă femeie în locuinţa în care trăia cu bărbatul de mai bine de 7 ani. Povesteşte că şi-a ieşit din minţi şi s-au certat, iar vecinii au chemat poliţia. Înainte să ajungă autorităţile, scandalul a degenerat şi Alina a ajuns plină de sânge pe faţă, după ce concubinul ei i-a spart capul aruncând spre ea cu un obiect dur.

Spune că totul s-a întâmplat pentru a o apăra pe femeia pe care a adus-o în locuinţă: “M-au pus amandoi, şi mândra şi el, să mă spăl pe faţă să nu se mai vadă urmele loviturilor.”.    

 De atunci, viaţa Alinei şi a concubinului, implicit a celor 3 copii, s-a schimbat radical. Cu lacrimi în ochi, mămica povesteşte că bărbatul a început să bea şi a devenit tot mai agresiv. Femeia, din cauza căreia Alina susţine că a început scandalul, a rămas în casa lor.

Concubinul petrecea timp cu ambelele femei şi se mai ducea şi în locuinţa celei de-a doua pentru perioade scurte: “I-a spus şi poliţistului <<Nu, domne’ că mie îmi place să stau cu amândouă. Vreau să fiu ca turcii, să stau cu două cadâne>>”. La un moment dat, sătulă de atâta umilinţă, Alina a reuşit să fugă de acasă, însă, fără copii. O lună a stat pe unde a apucat, pe la diverse rude, dar pentru perioade scurte. S-a întors să îşi ia copiii împreună cu reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Voluntari.

Pentru că rudele nu au posibilitatea să o găzduiască cu trei copii mici, de 1, 3 şi 6 ani, Alina a ajuns în Centrul Maternal din cadrul Complexului de Servicii Sociale Târgovişte Casa Soarelui, aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa.

Este hotărâtă să nu se mai întoarcă la bărbatul căruia i-a iertat de atâtea ori infidelitatea, agresivitatea şi chiar ilegalităţile care l-au dus în spatele gratiilor. Cei mai importanţi pentru Alina sunt cei trei copii zâmbăreţi, jucăuşi, expresivi şi cu privirea atât de pură: “Pentru copiii mei aş fi în stare să mă pun în foc, să ard! … Pentru ce să mă întorc la el, să stau cu frică permanent?”.   

 Mămica este liniştită acum, departe de bărbatul care i-a transformat viaţa într-un coşmar. Acesta a alergat după “doi iepuri” şi nu a prins niciunul. Ambele femei îşi văd de viaţa lor separat de el.     

După finalizarea măsurii de protecţie, Alina nu ştie în ce direcţie să o apuce cu copiii. Nu au unde să se ducă, nu au un loc al lor, nu au un viitor. Tânăra mămică îşi doreşte să îşi găsească un loc de muncă, pentru a avea posibilitatea să plătească chiria şi utilităţile şi pentru a le asigura copiilor cele necesare creşterii şi educaţiei de care au nevoie. Spune că are o bunică în Dâmboviţa, care ar putea sta cu micuţii cât este ea la serviciu, astfel încât aceştia să fie în siguranţă.    

 De aceea, face apel la oamenii cu suflet, care îşi doresc să sprijine 3 copii mai puţin norocoşi. Micuţii sunt foarte prietenoşi şi de câte ori văd adulţi în jurul lor îi privesc cu speranţa că vor primi măcar o bomboană “Trebuie să ne găsim un loc în care putem sta cu chirie, nu prea scumpă. Îmi doresc să înscriu copiii la grădiniţă şi la şcoală şi să muncesc pentru a putea avea grijă de ei. Aici, nu ştiu în ce direcţie să o apuc. În Ilfov nu mă mai întoc! Vă rog din suflet să mă ajutaţi!”.    

 Şi noi apelăm la cei care pot întinde o mână de ajutor unei mămici disperate, care îşi doreşte tot ce este mai bun pentru copiii săi. Este momentul perfect pentru a le aduce zâmbete pe chipuri, în această săptămână sfântă.

sursa – DGASPC Dâmboviţa