Dramă fără margini într-o familie din Costeşti Deal. Doi frați, unul dintre ei minor, și-au găsit sfârșitul în drum spre casă.
Mașina în care se aflau era tractată și la un moment dat a ajuns pe contrasens. Acolo, vehiculul scăpat de sub control a fost lovit violent de un camion. Iar impactul a fost fatal pentru șoferul de 22 de ani și adolescentul de pe locul din dreapta.
Polițiștii, care au început o anchetă, trebuie să stabilească dacă autoturismul era remorcat în condiții de siguranță, care să respecte legea.
Maşina în care se aflau cei doi fraţi, de 15, respectiv 22 de ani, avea o defecţiune şi era tractată de un alt autoturism. La un moment dat însă, pe Drumul Naţional 7, la ieşirea din Lunguleţu, vehiculul cu probleme a intrat pe contrasens, unde a fost izbit cu putere de un camion.
Tatăl celor doi tineri: „Trebuia să vină acasă cu maşina, asta e viaţa. Băieţii mei, amândoi, era tractată, s-a rupt cablul şi a ieşit în faţă la omul ăsta. Omul ăsta nu are nicio vină, s-a dezechilibrat, a fost o bordură, ceva, l-a furat şi a ieşit în faţa la TIR.”
Martor: „S-a dezechilibrat maşina şi l-a aruncat în fata TIR-ului. Nu şi-a mai revenit pe dreapta, chestie de 5 secunde, 6.”
Şoferul mastodontului povesteşte că nu a putut evita impactul devastator.
Șoferul camionului: „Au venit din contrasens, de pe partea cealaltă, şi mi-au sărit în faţă. Aveau şi ceva viteză, nu ştiu ce viteză puteau să aibă.”
Marius Buga, Pro TV: „În urma impactului extrem de violent, şoferul şi fratele sau nu au mai avut nicio şansă. Din nefericire, au decedat pe loc. Echipajele de la Ambulanţă sosite la faţa locului nu au mai putut decât să constate decesul.”
Porţiunea de şosea pe care a avut loc tragedia este plină cu gropi, spun conducătorii auto care circulă prin zonă. Poliţiştii, care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmează să stabilească de ce a ajuns autoturismul tractat pe celălalt sens de mers.