Accident grav, seara trecută, pe Drumul Judeţean, 711, la Bilciureşti! Doi şoferi au fost răniţi după ce maşinile în care se aflau s-au izbit frontal.
Din primele date, spun poliţiştii, un şofer, de 22 de ani, din Cornăţelu, a intrat în plin cu autoturismul într-o maşină condusă de o femeie, de 35 de ani, din Bujoreanca, ce venea regulamentar.
La faţa locului s-au mobilizat mai multe echipaje de la ambulanţă, poliţie şi pompieri.
Cele două victime au fost preluate şi transportate la spital.