COMUNICAT DE PRESĂ
60 de tineri dâmbovițeni vor să devină jandarmi
60 de tineri dâmbovițeni au ales să se înscrie la examenul de admitere în școlile de subofițeri ale Jandarmeriei Române.
Activitățile derulate în cadrul campaniei de recrutare a candidaților s-au materializat, până la acest moment, prin înscrierea unui număr de 60 de tineri din județul Dâmbovița la școlile militare de subofițeri și se apropie de final.
Data limită pentru înscriere este 28 februarie a.c., dată la care se vor demara o serie de activități premergătoare examenelor de admitere.
În acest context, specialiștii în domeniul resurselor umane din Inspectoratul de Jandarmi Județean Dambovița desfășoară, în continuare, activități pentru înscrierea tinerilor doritori la cele două școli de subofițeri ale Jandarmeriei Române, respectiv Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani și Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni, ambele având alocate câte 200 de locuri.
În acest sens, cei care doresc să urmeze o carieră militară sunt așteptați la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița din Bulevardul Regele Carol I, nr. 49.
Condițiile de înscriere pot fi găsite pe site-ul instituției noastre, la adresa www.jandarmeriadambovita.ro – secțiunea carieră, sau pe paginile web ale celor două școli postliceale.
Informare, Relații Publice şi cu Publicul