mar. dec. 24th, 2024

Un militar din Forțele Aeriene este erou pentru colegii lui și nu numai. A salvat de la moarte o vecină, parțial paralizată și supraponderală, surprinsă de un incendiu de apartament.

Tânărul s-a târât pur și simplu după ea în casă și a reușit să o aducă pe scara blocului. Amândoi s-au intoxicat cu fum.

Femeia de 62 de ani era singură în momentul în care în care a izbucnit incendiul. Fiul ei doar ce plecase de acasă. Supraponderală și bolnavă, a strigat după ajutor.

Laurențiu Iancu, salvatorul femeii: “Dormeam când am auzit că strigă: “Ajutor! Ajutor!” Când am ieşit pe hol afară, nu mai vedeai nimic! Pur şi simplu era fumul până aici, pe scară.”

Laurențiu are 31 de ani și este militar în Forțele Aeriene. Poate de aceea, nu s-a pierdut cu firea când a ieșit pe casa scării și a văzut cum stau lucrurile.

Laurențiu Iancu: “Dânsa era undeva la 2-3 metri de uşă, avea toată flacăra până la tavan. Am reuşit să intru pe burtă să o scot.”

Cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au sosit cu mai multe autospeciale cu apa şi spumă. De asemenea, a fost adusă încă din primele momente ale intervenţiei o autoscară şi un echipaj SMURD.

Marius Buga, Pro TV: “Proprietara apartamentului a fost preluată de echipajul de la ambulanţă şi transportată imediat la Spitalul judeţean din Târgovişte, din cauză că s-a intoxicat cu fum. Femeia şi aşa are o stare de sănătate precară

Martor: “A luat foc apartamentul de la electric. Nu are căldură, a avut aerotermă, ceva.”

Claudiu Stan, locțiitorul comandantului Detaşamentului de Pompieri Târgovişte: “Din primele verificări ar fi vorba despre un efect termic al curentului electric, un cablu neizolat necorespunzător de la un calorifer, mijloc de încălzire.”

Femeia a rămas internată la spitalul din Târgoviște. Tânărul care a scos-o din apartamentul cupins de flăcări a ajuns, și el, tot acolo, intoxicat cu fum. Amândoi primesc oxigen și chiar împart același salon.

“Laurențiu, ne rugăm pentru tine și îți dorim însănătoșire grabnică”, i-au scris colegii din Batalionul 1 Rachete Sol-Aer Boteni.

În incendiu, proprietara locuinței și-a pierdut câinele.