COMUNICAT DE PRESĂ
Organizaţia Judeţeană a Partidului Social Democrat Dâmboviţa informează opinia publică în legătură cu următoarele:
Pe raza localităţii Poiana, primarul localităţii, Şerban Marian, solicită alegătorilor, prin ameninţare, să nu voteze în cadrul referendumului, intimidând cetăţenii care vor să se prezinte la secţiile de votare.
Precizăm că în speţă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute şi sancţionate de dispoziţiile art. 52 alin. 1 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care stabilesc că împiedicarea prin orice mijloace aliberului exerciţiu al dreptului de a participa la referendum se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
Partidul Social Democrat a formulat plângere penală către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa. Solicităm ca, în baza competenţelor atribuite de lege, să fie luate de urgenţă măsurile necesare pentru tragerea la răspundere penală a făptuitorilor şi pentru restabilirea ordinii de drept!
Organizaţia PSD Dâmboviţa