lun. dec. 23rd, 2024

“Am votat bugetul Senatului pe anul în curs și care este mai mic decât cel pe 2020. În realitate, bugetul este la nivelul celui realizat anul trecut.

În 2020, cheltuielile au fost mai mici decât cele planificate, din cauza pandemiei. Execuția de anul trecut surprinde o serie de activități oprite de pandemie dar care vor reluate anul acesta.

În 2020 am funcționat în condiții anormale, cheltuielile de transport/deplasare au fost mult sub prognoză. De regulă, orice buget începe de la execuția bugetară a anului precedent, dar cum anul precedent nu este un reper, a trebuit să facem o combinație între execuție și realitate.

Creșterile de la rubrica “protocol” sunt, de fapt, legate de organizarea, în acest an, a Ședinței Adunării Parlamentare OSCE, la București. O asemenea întrunire, considerată un succes al diplomației române, ar urma să aibă loc în luna iulie.

Chiar dacă ședința se va desfășura on line, cheltuielile aferente trebuie să fie cuprinse în buget, indiferent dacă sumele vor fi sau nu cheltuite. Ne vom asigura că banul public este gestionat cu grijă și pe ce este absolut necesar”, spune Dragoş Popescu, senator USR PLUS de Dâmboviţa.