Un bărbat de 31 de ani, cercetat de polițiștii de la rutieră
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, după ce un bărbat de 31 de ani, din județul Brăila, ar fi condus un autoturism pe drumul național 7, pe raza localității Titu, deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluție prin unitatea de parchet competentă.