TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Social

Mare necaz pentru două femei sărmane, mamă şi fiică. Au rămas sub cerul liber

Mare necaz pentru două femei sărmane, mamă şi fiică, din comună Brezoaele, judeţul Dâmboviţa. Cele două, de 57 şi 82 de ani, au rămas sub cerul liber după ce locuinţa lor a fost mistuită de flăcări.

Bătrâna, care se deplasează greu, este recunoscătoare că a fost scoasă la timp de fata ei din casă, pentru că altfel ar fi pierit arsă de vie.

Incendiul a izbucnit la o casă veche de aproape 100 de ani, aflată la marginea satului Brezoaia. Totul s-ar fi întâmplat din cauza unui coş înfundat, povesteşte proprietara.

Femeia locuieşte împreună cu mama ei, în vârstă de 82 de ani. Bătrână are probleme mari de sănătate şi nu se mai poate deplasa singură. Fiica ei voia să meargă la biserică să ia aghiasmă, însă numai o minune a făcut să nu fie plecată de acasă când flăcările au cuprins zona de deasupra sobei, apoi au mistuit tavanul şi acoperişul.

Cele două femei îi mulţumesc lui Dumnezeu că au scăpat cu viaţa, dar în urma incendiului a rămas un dezastru. Pereţii încă rămaşi în picioare se pot dărâma în orice moment. Femeile spun că nu au unde să meargă să locuiască şi speră că se vor găsi oameni cu suflet care să le dea o mână de ajutor, să îşi refacă măcar o cameră.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.