„Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare… vi S-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul…” (Luca 2, 10-11)

NAŞTEREA DOMNULUI -speranța și bucuria noastră

† N I F O N
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU,
ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT

IUBITULUI NOSTRU CLER,
CINULUI MONAHAL ȘI TUTUROR DREPTMĂRITORILOR CREȘTINI DIN
ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI,
HAR, PACE ȘI AJUTOR DE LA DUMNEZEU,
IAR DE LA NOI, ARHIPĂSTORUL VOSTRU, PĂRINTEASCĂ ÎMBRĂȚIȘARE ȘI
ARHIEREASCĂ BINECUVÂNTARE

„Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare…
vi S-a născut azi Mântuitor, care este
Hristos Domnul…” (Luca 2, 10-11).

Iubiții mei fii sufletești,
slujitori ai altarelor și dreptmăritori creștini,

Sărbătoarea Nașterii Domnului, singurul eveniment „nou sub soare” (Ecclesiastul 1, 9), a revărsat, din belșug, în sufletele noastre, lumină și bucurie, reînnoindu-ne credința și speranța, dar și oferindu-ne certitudinea de a păși cu deplină încredere pe drumurile vieții, indiferent de mulțimea și dificultatea obstacolelor pe care le înfruntăm.
„Răsăritul cel de Sus” (Luca 1, 78) și „Soarele dreptății” (Maleahi 4, 2), Tată plin de iubire și de milostivire care ne împărtășește, cu generozitate, toate cele bune și este pururi alături de noi, Dumnezeu Cel Atotputernic a venit în lumea noastră, S-a întrupat, luând toate ale noastre, pentru a fi cu noi, în mod concret, real, și gata de a ne dărui ajutorul Său în toate încercările vieții.
Pentru întreaga Creștinătate, Nașterea Domnului este sărbătoarea care dă mărturie despre credința și speranța noastră, despre lumină și despre bucurie, Dumnezeu fiind protagonistul istoriei umane și Cel ce nu încetează să ne dăruiască, întotdeauna, din belșugul iubirii Sale.
Dumnezeu S-a întrupat din marea Sa iubire față de fiecare ființă umană și este în mod tainic alături de noi în toate încercările și nevoile, bucuriile și aspirațiile noastre, pășind în mod nevăzut, dar sigur, alături de noi, călăuzindu-ne spre întâlnirea cu El, spre împlinirea rostului vieții noastre și, deci, spre desăvârșire și mântuire.
Atent și sensibil la nevoile, încercările și provocările existenței și istoriei noastre, Dumnezeu nu este niciodată indiferent de ceea ce ni se întâmplă, nu este nepăsător față de suferința și problemele noastre, ci dimpotrivă este mereu alături de noi, pentru a ne ajuta întotdeauna și a îndrepta, de fiecare dată, tot răul în bine.
Astfel, prin Întrupare, El „ne-a întors către primăvara bucuriei, după ce a luat asupra Sa chipul nostru și l-a înnoit, prin luarea Trupului Său” (Sfântul Ioan Damaschin).
Chiar dacă prezența Lui nu pare a fi evidentă întotdeauna, în mod cert, El care a ales să trăiască veșnicia împreună cu noi, ne însoțește întreaga noastră viață cu prezența Sa cea dătătoare de ajutor, speranță și încredere.

Iubiți frați și surori în Domnul,

Întruparea Fiului lui Dumnezeu este cea care ne arată cât de importanți suntem fiecare dintre noi înaintea Lui, Cel care a ales să vină la noi, să nu ne părăsească niciodată și să creeze istorie alături de noi și pentru noi.
Un Dumnezeu mai mare decât toate încercările noastre, gata mereu de a ajuta, de a lumina orice întuneric, de a alina toată suferința, de a dărui în mod nelimitat milostivire și iubire, biruind, împreună cu noi și pentru noi, tot ceea ce ne-ar risipi speranța.
Iubirea și ajutorul lui Dumnezeu sunt întotdeauna mai mari decât orice necaz, încercare sau suferință, pentru că noi, oamenii, suntem ființele cele mai prețioase ale creației, singurele pentru care El nu a pregetat să vină și să Se facă asemenea nouă, cu toate ale noastre, în afară de păcat.
Cu uimitoare tandrețe, în chipul dumnezeiescului Prunc născut în Betleemul Iudeii, fragil și vulnerabil, El ne-a arătat cât de mult ne iubește, că este pregătit mereu pentru a ne veni în întâmpinare și pentru a ne fi pururi prieten de drum, pe orice cale, spre bine, am alege să mergem.
„De la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria”, așa cum mărturisim în Simbolul de credință, Dumnezeu, în care noi credem, a coborât din cerul slavei Sale și a venit la noi, „chip de rob luând” (Filipeni 2, 6), într-unul din nenumăratele orășele de la marginea lumii de atunci, Betleem, umil și sărac, arătându-ne că ceea ce la oameni pare neînsemnat, la Dumnezeu este foarte apreciat.
Solidar, mai ales, cu toți săracii și năpăstuiții lumii, cu toți cei necăjiți și suferinzi, cu cei lipsiți și singuri, iubind în totalitate omul cel creat de El, Fiul lui Dumnezeu a ales să Se nască în acea iesle simplă și sărăcăcioasă pentru a ne arăta care este adevărata ierarhie a valorilor și că cele spirituale trebuie să aibă, întotdeauna, în orice circumstanță, prioritate absolută asupra celor materiale. Fiindcă sufletul este mai important decât trupul, dar întotdeauna în colaborare cu el, spiritul mai important decât materia, iar ordinea spirituală este fundamentul celei materiale. De aceea, El „Și-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le rușineze pe cele tari” (I Corinteni 1, 27-28).
Din istoria lui Dumnezeu, de la lucrarea și iubirea Sa, nu este exclus nimeni, niciodată, ci cu toții suntem apreciați, ajutați și călăuziți ca niște fii și fiice bune, așteptați și doriți, iubiți și primiți de El, dincolo de tot ceea ce alegem să facem, potrivit libertății cu care am fost dăruiți prin creație.
În întunericul acelei nopți a lumii dominate de păcat și de rău, stăpânite de moarte și de violență, atunci când Cel ce este a venit la noi prin Întruparea Sa, numai niște păstori, umili și săraci, aflați în afara zidurilor orașului, au cunoscut acest mare și dumnezeiesc eveniment, au văzut în Acel copilaș plăpând pe Domnul Cel Puternic și Mare, în care „sălășluiește toată plinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2, 9), Stăpânul lumii și al nostru, care salvează istoria umană, recuperează sensul vieții noastre și dă certitudine celor mai intime aspirații ale noastre.
Acești păstori au intrat în istoria mântuirii ca primii mărturisitori ai Nașterii Domnului și misionari ai Veștii celei Bune, propovăduind celor din vremea aceea, și peste timp, nouă celor de azi, că El a venit la noi și nu încetează să ne caute și să ne întâmpine pe orice drum al vieții noastre.
Din fabulosul Răsărit, cel plin de înțelepciune și profunzime, îndrumați de luminoasa stea, simbol al tezaurului inegalabil de așteptare umană, cei trei magi au venit să se închine Dumnezeiescului Prunc, mărturie a faptului că întreaga cunoaștere umană se pleacă înaintea celei divine, dar și că nimic nu are sens pe lume fără întâlnirea cu Dumnezeu. Ei au adus în dar smirnă, aur și tămâie (Matei 2, 10-12), daruri care arată aprecierea, închinarea și ascultarea pe care o aduc Celui întrupat, precum și faptul că Domnului trebuie să-i oferim ca jertfă toate cele bune și frumoase ale sufletului nostru.
De fiecare dată atunci când colindăm, asemănându-ne păstorilor și magilor, devenim vestitori ai Nașterii Domnului, mărturisitori ai iubirii lui Dumnezeu și misionari ai Evangheliei lui Hristos, pentru că împărtășim bucuria și lumina, aceea care „luminează în întuneric” (Ioan 1, 5), ce ne-a cuprins sufletele, oferind celor de lângă noi speranță, încredere și iubire. Mai mult, îi ajutăm pe cei de lângă noi să lase să se nască în sufletele lor Hristos, Cel ce „ia chip” în noi toți (Galateni 4, 19).

Iubiți fii sufletești,

La mai bine de două milenii de la Nașterea Domnului, deși ne confruntăm cu numeroase probleme, chiar dacă iubirea și speranța nu stăpânesc peste tot în lume, noi creștinii avem certitudinea că Domnul cel Întrupat este Singurul care dă sens existenței noastre, că este alături de noi în absolut toate încercările vieții, arătându-ne că existența noastră este darul Lui și, prin urmare, are un sens deosebit.
Dumnezeu a intrat în lumea noastră, în istoria umană, trăind cu noi toate bucuriile și încercările vieții, regăsindu-Se în aspirațiile și provocările omenirii întregi, dar, mai presus de orice, El ne șoptește tainic, în fiecare clipă: Eu sunt aici, cu tine și niciodată nu te las singur, indiferent de încercările prin care treci! Prezența sigură, puternică și dătătoare de speranță și ajutor a lui Dumnezeu ne dă certitudinea că nicicând întunericul nu poate cuprinde lumina vieții, răul nu poate învinge binele, iar moartea nu poate stăpâni în lume, pentru că absolut întotdeauna, în mod sigur, „cu noi este Dumnezeu” (Isaia 7, 14; Matei 1, 23), Cel care are mereu ultimul cuvânt în viața noastră și în istoria umană.
Noi suntem secretul și privilegiul lui Dumnezeu, cei mai importanți din toată creația, pentru că El ne prețuiește, ne ajută, ne însoțește, ne iubește și niciodată nu ne părăsește.
Această „iubire mai tare decât moartea” (Cântarea Cântărilor 8, 6), această prezență inseparabilă de existența noastră, această bucurie, lumină și speranță, le vestim până la marginile pământului, în toate zilele vieții noastre, ca văzând, „lumea să creadă” (Ioan 17, 21), și „să aibă viață din belșug” (Ioan 10, 10).

Dreptmăritori creștini,

Sărbătoarea Nașterii Domnului este, în primul rând, o sărbătoare a comunității de credință, de aceea, simțim pe deplin bucuria ei la rugăciunea din biserică, la Sfânta Liturghie, iar, apoi în familiile noastre, acolo unde trăim speranța credinței noastre, zi de zi.
Familia naturală reprezintă spațiul privilegiat al aprofundării sensurilor duhovnicești ale acestei mari sărbători, fiindcă, așa cum știm, ea este o imagine în miniatură a Bisericii și o reflectare a iubirii și a comuniunii Sfintei Treimi. Familia reprezintă cadrul autentic și firesc de viață și de dezvoltare al omului, unde bărbatul și femeia se desăvârșesc împreună, alături de copii, oferind societății modul sănătos, moral și normal de viață comunitară.
Chiar dacă noua pandemie ne-a limitat posibilitățile de manifestare, ne-a afectat viața și ne-a pus înainte numeroase provocări, cu toții conștientizăm că acest timp reprezintă un prilej de a împărtăși, cu mai multă disponibilitate și generozitate, iubirea și milostivirea noastră, de a fi alături de cei în suferință și în nevoi, de cei singuri, de copii și de bătrâni, de cei mai afectați de restricțiile, neajunsurile și efectele nedorite ale acestei boli. Altfel spus, de a mărturisi acea „credință lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6).
Biserica noastră străbună, așa cum ați văzut și ați auzit, în aceste vremuri de încercare, este alături de toți fiii și fiicele ei, ajutând, încurajând și, mai ales, dăruind, de la alimente și îmbrăcăminte, până la aparatură medicală, medicamente și tablete electronice pentru elevi, toate foarte necesare astăzi.
Prin intermediul dărniciei credincioșilor noștri, dăm un exemplu în comunitățile noastre că se poate, că este nevoie și că trebuie să ajutăm, astfel încât oamenii, organizațiile și instituțiile să ne urmeze exemplul și să lărgească tot mai mult acest bine, pentru a alina suferințele și a împlini trebuințele celor aflați în diferite nevoi. De fapt, Biserica face ceea ce trebuie și ceea ce a făcut de la începutul existenței sale: împărtășește iubire, solidaritate și comuniune și contribuie la crearea unei civilizații fundamentate pe iubire.

Iubiții mei fii duhovnicești,

Doresc să vă mulțumesc tuturor celor ce în această perioadă de încercare v-ați dedicat slujirii aproapelui, în familii sau la locurile de muncă, acolo unde ați mers sau unde ați fost nevoiți să ajungeți. Un gând special de recunoștință doresc să adresez tuturor ostenitorilor din spitale, din toate instituțiile sociale, personalului angajat în lupta cu eradicarea și limitarea efectelor acestei pandemii, militarilor, pompierilor și polițiștilor. De asemenea, profesorilor și părinților care depun eforturi mari pentru educarea copiilor noștri, chiar și în aceste condiții speciale de școală on-line.
Mă rog pentru toți cei bolnavi, atinși de această pandemie, pentru cei afectați de restricțiile de tot felul, mai ales pentru cei rămași fără un loc de muncă. Pe toți vă asigur de solidaritatea și sprijinul Bisericii noastre străbune!
Pe toți, preoți și credincioși, tineri și vârstnici, vă îmbrățișez, dorindu-vă să petreceți sărbătorile Nașterii Domnului, Anului Nou și Botezului Domnului în speranță, cu credință și bucurie!

La anul și la mulți ani!
    Al vostru arhipăstor, către Hristos Domnul rugător,

           pentru binele și bucuria voastră, a tuturor,

† N I F O N

Arhiepiscop și Mitropolit