TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Social

S-au finalizat lucrările la Depozitul zonal Crucea Roşie

A avut loc recepţia finală a lucrărilor la Depozitul Zonal Crucea Roşie din municipiul Târgovişte. Obiectivul de investiţie este promovat şi finalizat în cadrul Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţiilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă – Componenta B: Reducerea riscului seismic, implementat cu finanţare dintr-un împrumut de la Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare şi cofinanţarea Guvernului României şi a beneficiarului.

Clădirea în care funcţionează Depozitul Zonal Crucea Roşie a fost construită în anul 1860 şi este înscrisă pe lista monumentelor istorice şi a siturilor arheologice ale judeţului Dâmboviţa ca monument de importanţă naţională.

Lucrările au avut ca obiectiv principal asigurarea structurii de rezistenţă la acţiuni statice, dinamice şi seismice.

Valoarea finală a investiţiei este de 1.151.787,97 de lei, din care: 550.918,83 de lei din proiect, prin bugetul MDRT (împrumut BIRD şi cofinanţarea Guvernului României) şi 600.869,14 lei din sursele Societăţii Naţionale de Cruce Roşie Filiala Dâmboviţa.

Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (în calitate de administrator de proiect şi coordonator al lucrărilor) şi beneficiarul obiectivului (Societatea Nationala de Cruce Roşie Filiala Dâmboviţa) au realizat o investiţie care se aliniază la standardele funcţionale internaţionale şi contribuie la creşterea gradului de siguranţă a obiectivului în cazul producerii unor seisme majore, satisfăcând cerinţele de management al situaţiilor de urgenţă în caz de dezastru.

Biroul de presă

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.