Accident rutier uşor În ziua de 16 aprilie 2010, în jurul orei 16:00, pe raza localităţii Dragomireşti, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea uşoară a unei persoane. Astfel, C. Mitică, de 47 de ani, din localitate, în timp ce se deplasa cu o bicicletă pe DJ 702 D, s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea laterală stângă a unui autovehicul, care circula regulamentar din sens opus, condus de Ş. Alexandru, de 48 de ani, din localitatea Măneşti, după care a căzut pe partea carosabilă. În urma testării cu aparatul etilotest s-a stabilit că biciclistul avea o îmbibaţie alcoolică de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din accident a rezultat rănirea uşoară a biciclistului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor producerii acestui accident rutier. Recomandări adresate bicicliştilor Conducerea bicicletei pe drumurile publice cu trafic intens este permisă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 14 ani! Veţi învăţa să conduceţi bicicleta pe pistele special amenajate! Este interzisă circulaţia cu bicicleta pe sectoarele de drum unde există amplasat indicatorul “Accesul interzis bicicletelor”! Bicicleta trebuie să fie echipată cu frâne eficace, cu lumina albă îndreptată înainte, precum şi o lumină roşie sau un dispozitiv reflectorizant îndreptat înapoi! Nu aveţi voie să circulaţi pe trotuare sau pe mijlocul părţii carosabile, luând mâinile de pe ghidon sau picioarele de pe pedale, să vă ţineţi cu mâna de autovehicule sau vehicule cu tracţiune animală în mers, sau în spatele acestora la o distanta mai mica de 25 de metri! Nu aveţi voie să circulaţi câte doi sau mai mulţi în acelaşi rând, în afara competiţiilor sportive organizate! Este interzis să circulaţi cu bicicleta, în timp ce vă aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice! Se interzice să transportaţi orice fel de obiecte care ar stânjeni conducerea bicicletei sau circulaţia celorlalte vehicule; bagajele voluminoase nu se transportă cu bicicleta; aceasta este destinată transportului unei persoane şi a pachetelor sau bagajelor mici! La circulaţia pe drumurile publice veţi respecta toate indicatoarele rutiere şi veţi semnaliza orice intenţie de schimbare a direcţiei de mers prin întinderea braţului! Biroul de Presă