lun. dec. 30th, 2024

„Votează legal! Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!”

Acesta reprezintă mesajul pe care cadrele Poliţiei Dâmboviţene, Instituţiei Prefectului, ale Jandarmeriei şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa l-au transmis într-o acţiune stradală.

Activitatea a avut loc în pieţele din municipiul Târgovişte unde, cu această ocazie, au fost împărţite cetăţenilor aproximativ 1000 de pliante ale campaniei de prevenire.

Cetăţenii au fost informaţi despre faptul că, pentru buna desfăşurare a alegerilor din iulie 2012, Ministerul Administraţiei şi Internelor va lua toate măsurile necesare asigurării ordinii şi liniştii publice, iar pentru a sesiza o faptă de încălcare a prevederilor legislaţiei electorale, pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă 112.

Campania de informare şi conştientizare a cetăţenilor împotriva fraudelor electorale se desfăşoară la nivel naţional în perioada 15-29 iulie 2012.

Aceste activităţi din cadrul campaniei reunesc toate structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor la nivel judeţean: Instituţia Prefectului, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.

Cu stimă, Centrul Judeţean de Comunicare